Teatrul Național București a inaugurat o nouă sală de spectacole în aer liber, pe acoperiș, cu 300 de locuri

Teatrul Național București a inaugurat o nouă sală de spectacole în aer liber, pe acoperiș, cu 300 de locuri
Publicat: 25/05/2018, 09:38
Actualizat: 26/03/2019, 05:30

Cele aproape 300 de locuri ale spațiului de pe acoperișul Teatrului Național au fost ocupate pentru prima dată, la show-ul care a inaugurat noua sală de spectacole a instituției bucureștene. Numele noului spațiu păstrează denumirea vechii săli dezafectate în urma reconstrucției TNB din perioada 2011-2015, Amfiteatru.

„Noul spațiu îl punem la dispoziția tuturor celor care vor să se exprime artistic în perioada caldă, care poate fi mai lungă sau mai scurtă. De altfel, inițiativa Teatrului Național de a deschide spațiile lui pentru spectatorii și artiștii tineri s-a materializat deja în programul 9G, dar și aici va fi un spațiu, cred, cu mult mai ofertant pentru această lume. A durat destul de mult până am deschis acest spațiu. Așa a fost să fie. Sunt în sală, și le mulțumesc pentru efortul lor de creație și construcție, domnul Romeo Belea și colectivul său de proiectanți, și domnul Petre Badea, împreună cu colectivul lui de constructori”, a spus managerul general al TNB, Ion Caramitru, în deschiderea reprezentației.

Potrivit reprezentanților TNB, inaugurarea acestei săli încheie lungul parcurs de reamenajare a clădirii de la Piața Universității: „La începutului anului 2015 au fost recepționate lucrările de construire pentru proiectul: Lucrări de stabilitate și siguranță în exploatare, optimizarea funcțională, tehnologică și organizatorică a ansamblului instituțional Teatrul Național I. L. Caragiale din București. Din lipsă de fonduri, amenajarea Teatrului în aer liber (Amfiteatru) nu a fost posibilă în cadrul acestui proiect, fiind finalizată abia între 2016-2018, din fonduri proprii ale instituției”, se arată pe site-ul teatrului.

„Am invitat în această seară și impresari, și directori de teatru, și sponsori pentru evenimente importante și o să vă prezentăm un eșantion din ceea ce se poate face aici. E un spectacol scurt, de maximum o oră, în care vom auzi muzică, vom urmări balet, actori care cântă și actori care recită”, a mai spus Caramitru.

Întretăiate timid de sunetul sirenelor mașinilor de salvare care treceau prin zonă, au urmat momentele prezentate de Aylin Cadîr, Lari Giorgescu, Adrian Naidin, Anca Sigartău și Ion Caramitru, cu interludii oferite de orchestra acordeonistului Emy Drăgoi și o secvență de dans pe piesa „Slip”, de Elliot Moss. Spectaculoasă a fost și perspectiva oferită de terasa de la etajul al treilea al teatrului, care, a anunțat managerul TNB, va fi închiriată pentru a se amenaja un restaurant, ce va funcționa alături de spațiul de vară al instituției.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”